Scrisoare de la un prieten
Dragul meu prieten,
Desi a trecut putina vreme de cand ne-am zarit/vorbit ultima data, multe s-au intamplat, atat inlauntrul meu, cat si imprejurul meu, dar ma tem ca prea putine vor ajunge la tine, cuvintele risipindu-se chiar inainte de a ajunge pe malul batranei Europa.
Chiar daca in urechile mele inca staruie ecoul nocturn al strazilor romanesc-zgomotoase, ritmul sacadat al manelelor si cateva cuvinte prietenesti, rostite in aceeasi dulce limba mama, mereu stralucitoare, incerc sa pastrez un oarece echilibru intre estul fermecator, atat de plin de talc, si vestul mercantil, insipid si lipsit de apropieri ( – posibile prejudecati ale mele, ale oricui, ale nimanui).
Imi ceri sa povestesc cum a fost calatoria, cateva momente comice, etc. Intregul drum a fost un chin, care, sunt sigur, ti-ar provoca hohote de ras, chiar daca, sursa care ar relata ar pleda pentru tristete in ceea ce ar spune. As putea asemana acea zi (care a durat mult mai mult, in mine) cu o calatorie la oras a – deja – celebrilor “Leana si Costel”, cu un plus de veridicitate pentru ai mei. Spun doar atat : E dureros si mereu umilitor sa ai asupra ta ochi atintiti dezaprobator, desi singura ta vina e ca ai O legatura (firava, puternica, nu conteaza) cu cei care sunt realizatorii faptulului demn de dezaprobat. Cineva imi spunea ca e binevenita o asa lectie de smerenie. Eu am tacut…
Ma intrebi despre prime impresii, eu spun : e placut. Ma intrebi despre intoarcere, eu spun : e prea devreme, dar sa vedem… Sigur e faptul ca simt o oarecare greutate in a ma desprinde de trecut si ceva durere in urma separarii mele de acele multe lucruri care nu vor mai fi niciodata la fel. Sora mea imi spune ca sunt slab, ca trebuie sa « gandesc pozitiv »(una dintre cele mai comice expresii in viata, pentru mine). Gandire hazardat-bulbucata de vestic inveterat, imi spun… Dar, vai! Ce-i de facut daca are dreptate?
Spuneam candva ca imi doresc un nou inceput, si, iata, ferice de mine, l-am primit, dar nu ma pot apropia de el oricum. As dovedi nitel bun simt daca, cel putin, as raspunde intai la intrebarea : Cum se incepe un inceput?
Pe curand!
Epilog : …Si deasupra orasului, avioanele brazdeaza cerul de la nord la sud, de la est la vest, cu o frecventa mai mare decat cea cu care umbla tramvaiele pe strazile Iasiului…
Si totusi unii prieteni odata plecati sunt uitati. Se pierd undeva in orizont, devin mici…tot mai mici, pana cand la un moment dat dispar. Raman poate unele amintiri, care poate pe parcursul anilor sunt inlocuite cu altele…mai noi.
Mda..
super