Când Dumnezeu îţi spune să taci
De fapt prima întrebare este aceasta: Îţi spune Dumnezeu vreodată să taci? Să nu mărturiseşti modul în care El a lucrat în viaţa ta? De ce ar face El aşa ceva? Citeam dimineaţă A slice of inifinity, o rubrică pe care am descoperit-o zilele astea pe site-ul Ravi Zacharias International Ministries, şi am regăsit întrebarea pe care mi-am pus-o şi eu recent: De ce îi spune Isus leprosului Vezi să nu spui nimic!
Context: Marcu intră direct în desfăşurarea acţiunii, astfel că, primele 30 de versete din capitolul 1 prezintă 8 capitole din Matei. Într-un fel. Jill Carattini spune că, în Evanghelia după Marcu, ecuaţia divină nu este doar revelată clar, ci transmisă într-un mod urgent. Dumnezeu e aproape, Hristos a venit; dacă Îl cauţi, Îl vei găsi. În acest context, este prezentată şi vindecarea leprosului:
A venit la El un lepros, care s’a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga şi-I zicea: “Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Lui Isus I s’a făcut milă de el, a întins mîna, S’a atins de el, şi i -a zis: “Da, voiesc, fii curăţit!” Îndată l-a lăsat lepra, şi s’a curăţit. Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numai decît, şi i-a zis: “Vezi să nu spui nimănui nimic; ci du-te de te arată preotului, şi adu pentru curăţirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”
Uimeşte credinţa leprosului în primul rând, dar şi modul simplu şi eficient în care Hristos îl vindecă. Da, voiesc, fii curăţit! O experienţă care ar schimba cu adevărat un om care a fost nevoit să-şi trăiască viaţa până în acel moment la marginea societăţii. Dar ce uimeşte şi mai mult e faptul că în final, Isus îi spune să nu spună nimănui nimic. Şi totuşi, Hristos i-a schimbat viaţa, şi mă gândesc că atât ar fi putut face şi el: să tacă.
Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească şi să spună în gura mare lucrul acesta, aşa că Isus nu mai putea să intre pe faţă în nicio cetate; ci stătea afară, în locuri pustii, şi veneau la El din toate părţile.
Nu o face, şi Marcu ne spune mai departe că, deşi el s-a bucurat sincer de vindecarea sa, neascultarea lui a avut consecinţe. Şi modul în care Jill Carattini conclude mă pune pe gânduri:
Mă înfior la gândul că purtarea mea greşită are consecinţe asupra lui Dumnezeu. Nici nu vreau să mă gândesc la abilitatea mea de a întrista Duhul Sfânt cu mânia mea, nebunia mea sau neascultarea mea. Nu vreau să mă gândesc de câte ori m-am pus în calea lui Dumnezeu, “reparând” catrastrofele prin care Duhul Sfânt ar fi putut ajunge la cineva, şi n-am ascultat instrucţiunile Lui simple, facându-L pe Isus să stea afară, în locuri pustii. Şi totuşi, nu este asta realitatea Crucii? Sunt liber să acţionez şi să reacţionez, să iau decizii şi să-i influenţez pe ceilalţi. Dar comportamentul are consecinţe; totdeauna este un preţ de plătit…
gânduri ce au pornit de aici
Foarte interesante ideile si totusi, cum e?
Ne mai cheama azi Dumnezeu sa tacem si sa nu spunem ce a facut El in viata noastra? Mi se pare ca mai degraba tacerea are acum consecinta pe care a avut-o vestirea atunci: Domnul Isus nu mai poate intra in cetati (echivalentul inimilor) daca oamenii nu aud despre El..
Nu ştiu dacă ne cheamă la aşa ceva. Dar cred că putem să îi îndepărtăm pe cei de lângă noi printr-un mod greşit de a ne spune mărturia sau printr-o mărturie greşită.
Adevarat.. dar si aici exista un pericol: sa cadem in cealalta extrema si sa nu mai spunem nimic ca nu cumva sa-i indepartam pe oameni. Eu, cel putin, am experimentat asta de multe ori…
Problema în sine nu a fost că el s-a dus şi a spus, adică vorbirea sau mărturisirea, ci că nu a ascultat. Şi asta facem şi noi când alegem să nu ascultăm de Dumnezeu şi încercăm să reparăm unele lucruri aşa cum credem noi mai bine, fără să-L “includem şi pe El în ecuaţie”.
Am inteles ideea cu ascultarea.. Incercam doar sa raspund la prima intrebare