Anka e o tocilara, sau cel putin asa ne marturiseste ea. Nu la CRW unde (inca) mai invata, ci pentru ca “vrea sa invete cat mai multe despre viata”. Nu prea imi plac tocilarii, dar sunt exceptii, si astazi anka e una din ele. Si ca sa nu ziceti ca doar o laud, va las sa va convingeti singuri: Fericirea e in … Dumnezeu

Ma duc sa-l las sa zambeasca prin sufletul meu. Revin in 5 minute!

Discutam recent cu T. si spunea de facultate, ca exista posibilitatea sa plece cu bursa in strainatate ca sa-si scrie lucrarea de licenta. Si ca ultima oara cand o vorbit cu profesorul coordonator, i-o zis ca e primul de sub linie. De ce? Din cauza mediei de pe cei 4 ani de studiu. T. e un tip foarte ambitios. La sfarsitului anului 1 de facultate a dat iar examenul de admitere si a trecut de la taxa la buget din toamna urmatoare. Insa, a continuat sa-i fie destul de greu in primii ani din cauza carentelor la unele obiecte destul de importante. De ce? Din cauza profilor de treaba din liceu. Da, ii cunoastem cu totii. N-au un tipar anume, sunt si tineri si batrani, stau pe hol cu elevii de vorba sau poate nu, in fine, un lucru il au in comun: sunt “de treaba”.

Nici aici nu e metoda anume. Ori nu te streseaza prea tare, ori nu se streseaza ei, poate ca nu-si iubesc prea mult meseria, sau ii iubesc/cocolosesc prea mult pe elevi. Oricum ar fi, sunt de treaba. Te menajeaza. Ca elev, iti sunt cei mai buni prieteni. Ca student insa, sau mai tarziu in viata, nu-ti vin decat vorbe “bune” in minte cand iti dai seama ca ai fi putut invata atatea lucruri la timpul lor, daca cineva n-ar fi fost atat de “de treaba”.

Fugim de obicei de lucrurile care nu prea ne produc placere si tocmai in anii in care te formezi ca om, ai nevoie de oameni care sa nu fie de treaba cu tine si sa te ajute sa intelegi disciplina ca pe un lucru bun. Si ca “suferintele” de moment (sa stai sa lucrezi o noapte exercitii de analiza matematica) isi au si ele rolul lor. Sunt oameni “de treaba” si in viata de zi cu zi. Si prieteni chiar. Si daca ai intrat in curentul celor “de treaba”, ai nevoie de un soc puternic ca sa iesi de-acolo. N-am sa repet discursul dirigentei: Munca, munca si iar munca! pentru ca, in ciuda cuvintelor, si dumneaei era, oarecum, de treaba. Ce sa faci totusi? Si ca sa nu arunc in aer doar probleme, iata si solutia: atitudinea.

De unde faci rost de atitudinea corecta insa? Poti pleca de aici, pentru inceput:

Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

Cati nu ne-am dori sa fim in alta parte decat in locul in care suntem acum? Stiu ca eu mi-as dori ca in momentul asta sa fiu pe-o alee din parcul Copou, sa picure marunt si des, sa ne tinem de mana si sa povestim de una-alta, sa-ti zambesc si sa-mi zambesti, sa ne-mbratisam lung si sa stam asa minute in sir chiar daca ploua.

Sau uneori imi doresc sa traiesc in cu totul alta lume decat cea in care sunt acum. Lume, nu loc. Spre exemplu, lumea din filme. Si fiindca, in ultima vreme ma uit mult la seriale, unde in alta parte mi-ar placea daca nu pe insula din Lost. Sau in New York-ul personajelor din Heroes. Si eu sa fiu unul dintre eroi, normal. Nu m-am hotarat ce putere anume mi-ar placea mai mult, asa ca deocamdata inclin spre Peter pentru ca el le poate invata pe toate.

Sau, uneori, citind (asta se intampla mai rar in ultima vreme) ma duc cu gandul la lumea cartii respective si incerc sa-mi imaginez cum ar fi sa traiesc acolo. Nu gasesc nici un ultim roman recent, deci trecem peste alte detalii suplimentare

Dar azi mi-a fost dat sa traiesc intr-o melodie. Asta se intampla destul de rar, chiar daca de cele mai multe ori melodiile pe care le asculti se potrivesc atat de bine cu starea ta de spirit. Azi insa, am trait intr-o melodie…

O camera micuta, si de prieteni plina… Ce-aveau si foc in suflet si-n ochi aveau lumina…

P.S. Azi n-am avut insa nici foc si nici lumina in ochi. Le-au stins lacrimile pe care cu totii ni le-am ascuns atat de bine… Sa merg sa mi le sterg? Revin in 5 minute…